Top 5 lucruri la care trebuie să fiți atenți atunci când căutați salonul potrivit pentru nunta voastră

Fiecare decizie pe care o luați în legătură cu nunta e importantă în planificarea zilei voastre speciale. Însă unele alegeri au un impact mai mare decât altele. Iar una dintre cele mai importante este alegerea salonului. Motivul? Acesta dă tonul nunții.

Așa că trebuie să aveți în vedere câteva lucruri importante atunci când începeți căutarea spațiului în care vă veți petrece prima seară ca proaspăt căsătoriți, alături de rude și prieteni, cu muzică, dans, daruri și voie bună.

  1. Spațiul trebuie să fie ușor de personalizat

Aveți deja în minte o idee legată de amenajarea salonului pentru nuntă? Sau nu v-ați hotărât încă? Oricum ar fi, flexibilitatea este foarte importantă. Ideal ar fi să puteți să-l decorați fix așa cum vă doriți. Cereți detalii despre modificările care se pot aduce spațiului, aranjarea meselor și a decorațiunilor. Nu vă sfiiți să întrebați inclusiv despre lucrurile speciale pe care vi le-ați dori să le aveți la petrecere. Poate veți avea parte de o surpriză plăcută.  

  1. Location, location location!

Locul în care se află salonul este destul de important, căci trebuie să luați în considerare distanța de la care vin invitații, aglomerația, parcarea și accesibilitatea. 

  1. Opțiuni de transport 

În cazul în care aveți mulți invitați care vin din același loc sau dintr-o anumită zonă, util ar fi să le asigurați transportul. Dar poate acest serviciu este deja oferit de cei de la salon. Interesați-vă în legătură cu acest aspect. Nu de alta, dar poate scăpați de o bătaie de cap și nu veți mai fi nevoiți să vă ocupați voi înșivă de acest aspect.

  1.  Mâncarea gustoasă face diferența

Mâncarea reprezintă un aspect important în timpul nunții. Iar dacă vrei să fie ca la carte, cel mai bine este să fie preparată de bucătari pricepuți, de preferat la fața locului. Asta pentru că transportul dintr-o parte într-alta poate răci preparatele. Dacă ai de ales dintre mai multe tipuri de meniuri, cu atât mai bine. Un sfat de la noi: atunci când mergi să discuți (și să guști preparatele), cere să vezi și bucătăria, ca să te asiguri că gătitul se face după standardele voastre.

  1. Cazare pentru miri și invitați

Pentru voi, mirii, este foarte util să aveți o cameră în care să vă pregătiți înainte de marele eveniment și să vă odihniți după aceea. Și dacă e foarte aproape de salonul de nuntă, cu atât mai bine. De asemenea, ar fi cazul să vă gândiți unde vă cazați invitații care vin mai de departe. Verificați dacă salonul oferă și camere pentru oaspeți și pentru miri. Adesea, la negocieri, acest aspect cântărește foarte mult.

***

Salon du Mariage din Săftica este foarte aproape de Arcul de Triumf din București. Locația spectaculoasă, accesul la piscină, flexibilitatea în decorarea spațiului, profesionalismul personalului, mâncarea gătită pe loc de chefi foarte pricepuți, transportul asigurat, parcarea generoasă, cele 28 de camere pentru cazare și experiența organizării a peste 1000 de evenimente sunt doar câteva dintre elementele care ne recomandă.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Categorii